“Cine-a iubit frumos, cine-a gresit?”

Orice despartire e o pierdere si orice pierdere presupune un “doliu”. Este dureros, dar la capatul perioadei de doliu vom gasi puterea de a ne continua viata si de a fi fericiti.

Poate si pentru ca doliul e atat de dureros sau poate pentru ca nu stim, multi dintre noi asociind doliul cu moartea, nu ne gandim ca acest lucru s-ar putea intampla la sfarsit de relatie. Asa ca de multe ori ne complacem intr-un soi de anestezie, nu-l traim, ne amagim ca totusi lucrurile se pot schimba, ca cine stie ce minune s-ar putea intampla si am putea fi din nou impreuna. Atata vreme cat pastram un canal de comunicare si nu avem suficienta tarie sa punem punctele pe i, ramanem ancorati inca intr-o relatie care de fapt e in coma, o coma profunda din care s-ar putea sa nu iasa niciodata. Un mic gest sau o simpla intrebare din partea celui care a pus capat , sentimentul fals al celui ranit ca ar putea ierta ceea ce l-a facut sa sufere sau simplele rataciri de moment ale amandurora, ar putea sa creeze iluzia ca de fapt nu s-a sfarsit. Din punctul meu de vedere, o fosta relatie, chiar si reinnodata, nu mai e aceeasi. Toate lucrurile expuse mai sus ne pot face sa ramanem blocati in prima etapa a doliului – negarea. Exista oameni carora le-au murit persoane dragi si care inca nu le-au mutat hainele din dulap, inca mai pun un tacam la masa si inca se comporta ca si cum persoana respectiva ar fi in viata.

A doua etapa e acceptarea realitatii, care e mai grea decat negarea, pentru ca inseamna sa simti durerea care uneori pare sa-ti invadeze toti porii, pe care in unele zile simti ca nu o mai poti duce si pare sa nu se mai termine. Intelegi ca lucrurile sunt ireversibile si  ca nimic nu o sa mai fie cum a fost. Aceasta acceptare a realitatii e invariabil legata de sentimente de teama, tristete si furie. Pe celalalt si chiar pe tine insuti. Teama ca nu te vei mai indragosti, ca nu vei mai intalni pe nimeni la fel, ca nu te vei mai simti iubit, acceptat, apreciat. Te vei gandi la toate momentele frumoase si te vei simti trist dar si furios ca ai fost mintit, inselat. Poate vei fi furios si pe tine insuti ca nu ai facut destul sa pastrezi relatia aia. E intotdeauna greu sa intelegi de ce a ales pe altcineva. Si cred ca starea asta poate continua mult timp, ca ne activeaza stari traite si in alte relatii esuate ( nu neaparat relatii de cuplu, poate fi vorba si de relatii cu parintii nostri, fratii nostri sau cu noi insine ). Se poate ca pentru unii doliul sa se incheie aici, timpul sa mai vindece din rani, dar un “cutremur” cat de mic sa ne arunce inapoi in toate aceste trairi.

Pentru ca un doliu dus la bun sfarsit inseamna iertare si recunostinta. Iertare pentru ca toti suntem supusi greselii. Si poate ca au existat unele lucruri care nu se pot ierta, dar macar sa acceptam faptul ca fiinta care ne-a provocat suferinta nu e intru totul o persoana rea, sa-i recunoastem calitatile si sa fim recunoscatori ca impreuna am trait o experienta care in mod sigur a schimbat ceva in noi. Ca desi nu a fost iubitul la care noi visam, asta nu inseamna ca nu e un om bun. Sau un tata bun. Sau un profesionist bun.

Pana la urma doar facand pace cu trecutul putem avea viitorul pe care ni-l dorim.

Eu daruiesc, tu primesti ?

Uneori imi mai iau o pauza si rascolesc internetul in cautare de personaje care isi exprima punctul de vedere si au ceva de spus. Asta fac de acasa, nu de la munca . Imi place sa citesc si alte puncte de vedere, sa ascult si alte experiente.

Ieri insa m-am enervat. Am gasit un editorial scris de o domnisoara pe un site destul de cunoscut spun eu, dar n-o sa-i dau numele aici : ” Sunt de parere ca in fiecare relatie exista un asuprit si un asupritor. Unul care iubeste mai mult si altul care ofera mai putin. Unul care suporta, tolereaza, uita, plange si un altul care nici nu baga de seama cand celalalt se framanta. Imi pare normal sa fie astfel, de vreme ce ar trebui sa ne completam, sa reusim sa construim, sa neutralizam minusurile ceiluilalt sau sa-i ajustam plusurile fiindca, intr-un final, rezultatul trebuie sa fie un pasnic echilibru…Din pacate, nu cred ca acceptarea, tacerea, daruirea neconditionata este reteta fericirii. Cred ca din cand in cand chiar si asupritul trebuie sa primeasca ceva, oricat de mic, oricat de neinsemnat, un nimic din care sa-si poata croi sperante si visuri, in care sa isi regaseasca puterea de a tolera urmatoarea cearta sau urmatorul minus pentru care trebuie sa-si suflece manecile si sa lupte pentru a-l accepta si completa. In absenta unui asemenea mic gest de afectiune, chiar si cel obisnuit sa daruiasca se satura la un moment dat…Eu daruiesc. Independent de ceea ce sper si visez, am ales sa imi construiesc fericirea pe calea cea grea, din postura jumatatii care isi da silinta. Dar oare cat timp voi mai reusi?”

What? De ce asa? De ce trebuie sa fie un asuprit si un asupritor? Doar pentru ca majoritatea melodiilor lalaie despre asta sau pentru ca majoritatea filmelor au scenariul asta? Asta a devenit normalitatea relatiilor? Sa dai mult si sa primesti firimituri?  De ce sa-ti construiesti fericirea pe calea cea grea?

Nu spun ca n-am crezut si eu la un moment dat in toate ideile expuse mai sus, credeam cu tarie ca daca suferi mult, iubesti mult (!!!). Dar cand vezi ca nu functioneaza, ca tu dai si tot dai si te faci tandari dupa fiecare relatie, nu e cazul sa schimbi ceva? Si cand spun asta nu ma refer la a te transforma in asupritor, ci la a iesi dintr-un astfel de cerc, la a darui si a primi in aproximativ aceeasi masura.

Cred ca furia mea e legata si de faptul ca de putin timp am decis sa renunt la iluzii, sa fac lucrurile in alt mod. Dar am ales calea asta si nu mai exista intoarcere, faptul ca am mai mult grija de mine imi da energie in timp si nu mai vreau sa schimb asta.

Mi-e bine

E incredibil cata energie poate sa-ti dea gandirea pozitiva. Sincer, nu credeam foarte mult in forta acestui concept, ba mai eram si carcotasa ” cum naiba sa gandesti pozitiv, cand ti se intampla tot felul de chestii naspa si te simti ca naiba?” Mi se parea de-a dreptul obositor si nerealist.

Apoi am inceput sa vad oameni in jurul meu care gandesc pozitiv si pe care-i admir pentru puterea pe care o au de a trece peste orice fel de greutati si impedimente. Oameni care au reusit in tot ce si-au propus.

Si am zis sa incerc…sa ma gandesc ca merit mai mult si o sa am mai mult, ca tot ce nu pot sa am acum e pentru ca voi avea inzecit cand va veni momentul ( si nu ma refer aici la munca ), ca uneori trebuie sa pierdem acum ca sa castigam mai tarziu.

Toate astea mi-au dat energie, multa energie. Si au inceput sa apara si multe lucruri frumoase. Si cand imi scade energia mai iau o tableta de ciocolata si daca mai mai cuprinde tristetea , vorbesc cu ea si ii spun sa se duca in tara ei de tristeti ca eu n-am timp de ea.

E destul de tarziu, e miercuri, dar eu am atata energie incat ma incalt cu ciorapii verzi si ma duc in oras sa vad un film roz .

Recomand

ABECEDAR PENTRU MAMI SI TATI

A fi parinte este o provocare constanta! Oare copilul meu plange prea des? Cum se face ca azi vrea sa mearga la gradinita, iar maine vrea sa ramana acasa? Ma intreb ce sa fac ca sa asculte odata ce ii spun! Pentru astfel de intrebari nu exista un manual de instructiuni sau o culegere in care gasim raspunsurile corecte la ultima pagina.

Exista, insa, repere pe care le putem descoperi impreuna in cadrul programului „Abecedar pentru mami si tati”! Organizat de catre psihologi cu experienta in dezvoltarea copilului, acesta cuprinde un ciclu de ateliere de lucru in care puteti explora intr-o maniera interactiva metode pentru a construi o relatie sanatoasa cu propriul copil.

Va invitam, asadar, la o prima lectie introductiva: „Vorbeste pe limba mea!”. Din cuprins:

• „Dictionarul reactiilor” – nevoile care stau la baza comportamentului copilului, in functie de etapa de varsta pe care o traverseaza

 • „Ghid de comunicare” – atitudini constructive ale parintilor pe intelesul copiilor

• „Portret in oglinda” – dificultati in crearea unor relatii sanatoase intre parinti si copii

Intalnirea va fi facilitata de catre Dora Deac si Diana Deaconu (detalii privind formarea lor profesionala veti regasi mai jos). Inscrierile se pot face pana la data de 29 octombrie 2009 prin email (dianadeaconu@gmail.com/ deac_dora@yahoo.com) sau telefon (0740 155 143/ 0723 173 790).

Atelierul va avea loc vineri, 30 octombrie 2009, orele 19.00 – 21.00. Costul de participare este de 60 RON/ persoana. Cuplurile de „mami si tati” beneficiaza de o reducere (100 RON pentru ambii participanti)! Locatia este la adresa Aleea Emil Botta nr. 2, M108 sc. 2, et.1, ap.41, interfon 741*, zona Posta Vitan, la 2 minute de statia Lucian Blaga, autobuzul 123.

 DIANA DEACONU – Psihoterapeut sub supervizare in Analiza Tranzactionala, cu drept de libera practica acordat de Colegiul Psihologilor din Romania (cod personal: 07741) – Membru al Asociatiei Romane de Analiza Tranzactionala (ARAT), al European Association of Transactional Analysis (EATA) din 2005 si al Federatiei Romane de Psihoterapie din 2009 – 2007 – 2009 a urmat un program de Master in Psihoterapii Cognitiv-comportamentale – 2006 – 2007 a participat la un stagiu de specializare in cadrul departamentului de Psihologie Clinica al Universitatii de Psihologie din Santiago de Compostella, Spania – 2006 – 2009 a lucrat ca si consilier scolar in cadrul Fundatiei “Genesis” (Scoala si Gradinita), unde a condus activitati de evaluare psihologica, consiliere pentru copii si parinti, ateliere pentru dezvoltarea creativitatii si inteligentei emotionale

DORA DEAC – Psihoterapeut sub supervizare in Analiza Tranzactionala – Membru al Asociatiei Romane de Analiza Tranzactionala (ARAT), al European Association of Transactional Analysis (EATA) din 2007 – 2008 – 2009 Workshopuri pe teme de Terapie prin Joaca pentru Copii (Roger Day, Formator acreditat in „Play Therapy”)

Logica nu e persuasiva

Un alt curs de vanzare consultativa non-agresiva azi. Informatii stiute, mai greu de pus in practica, dar teoretic stiute. Din discutii la un moment dat se trage o concluzie : “logica nu e persuasiva”. Eu fac ochii mari, incep sa fac conexiuni si-mi spun ” bai, cred ca domnul asta are dreptate. Ok…si acum ce e de facut?! “

La sfarsitul zilei ma decid, prefer sa am logica fara sa fiu persuasiva. Si daca o sa am nevoie sa fiu  persuasiva o sa incerc sa inteleg logica celuilalt (solutie de back-up:), incerc sa nu raman niciodata fara asa ceva ).

Mi s-a intamplat un lucru absolut fantastic azi. Din superstitie prefer sa nu scriu inca despre asta. Dar e absolut minunat.

Carti

De cateva zile sunt in ton cu vremea de afara. Sunt trista, ma simt lipsita de sens , dezorientata. Am obosit, spun chestii care ii surprind pe ceilalti, se uita la mine ca si cum nu m-ar recunoaste. Eu imi dau totusi permisiunea sa le spun in continuare, om sunt si m-am saturat de be strong.

Rotitele din capul meu se invart continuu  si tot dau inainte cu ratiunea, desi ar trebui sa las frau liber emotiilor. Mi-e teama. Am baut aproape o plantatie de ceai de lavanda, dar seninatatea refuza sa se arate.

Zilele trecute am dat peste un fragment din Coelho. Am inceput sa-l citesc acum vreo 5-6 ani. Initial mi s-a parut fascinant, ulterior mi s-a parut un cretin. Spunea niste chestii care sunau frumos dar cum naiba sa ajung eu la ele ? Asa ca  l-am catalogat drept prea comercial si nu am mai citit nimic din ce a scris. Stiam ca am niste carti scrise de el si mi-a dat prin cap sa incerc sa recitesc. Bun…Am gasit-o pe cea pe care o cautam si am deschis-o. Pe prima pagina scria oct.2005 ( asta cu notatul achizitionarii cartii e un obicei pe care il am din copilarie ). Am inceput sa citesc si multe pasaje erau subliniate, desi eu nu obisnuiesc sa fac asta. Dupa vreo 20 de pagini m-a “lovit”….subliniasem sa-i dau sa citeasca celui pe care il consideram the one and only la vremea respectiva si multi ani de atunci incolo. Subliniasem fiecare rand care credeam eu ca i-ar fi produs o revelatie si si-ar fi dat el seama cat de speciala sunt eu. Pe dracu’….evident ca lucrul asta nu s-a intamplat desi  eu nu am renuntat asa usor.

Au trecut 4 ani de atunci, am ajuns in aceleasi situatii, cu oameni la fel de nepotriviti mie, pe care i-am investit cu o putere pe care poate nu o meritau. Ce s-a schimbat totusi? Convingerea ca eu nu pot face nimic in a-i schimba pe ceilalti, ca asta se intampla numai daca si cand ei vor si pot. Poti sa le dai 100 de carti , sa faci 1000 de gesturi frumoase pentru ei, sa-i asculti, sa-i intelegi, sa le oferi tot suportul tau….pur si simplu nu merge. Doare la fel de tare chiar, dar cred ca mai tare doare sa crezi ca e posibil sa-l schimbi pe celalalt astfel incat sa fie ce vrei tu. M-am oprit din a mai crede asta, e nebunie sa gandesti ca facand aceleasi lucruri o sa ajungi la alt rezultat.

Am divagat total de la carte si vreau sa scriu ceva si despre ea. Are cateva idei faine dintre care am retinut si mi se pare pertinent ca niciodata nu avem libertate deplina, ci doar libertatea de a alege. Ca abia dupa ce ne intalnim cu noi insine ne putem intalni si cu celalalt. Sau ca jocul de-a seductia ne trezeste la viata. Ideile pe care nu le-am putut “digera” tin de Energia Iubirii, de a iubi un om mai mult decat pe tine insuti si de a lupta in locul lui pentru lucrurile pe care si le doreste. Vin in contradictie cu tot ce am scris mai sus.

Oare ce o sa gandesc peste inca 4 ani?

A…si inca ceva. Totusi cartile astea pot fi destul de nocive. Unora le-ar lasa senzatia ca e posibil sa schimbi oameni, asa cum probabil credeam si eu acum 4 ani. Il recomand mai degraba din tot sufletul pe Irvin Yalom.

Intuneric

Uneori simt asa nevoia sa f.. directia unor oameni care n-au fost fair cu mine sau cu ei insisi. E asa mare tentatia si e doar la o decizie distanta, stiu ca am uneltele pentru a putea face asta. Si totusi ma opresc si ma duc sa dorm. Ma opresc pentru mine si nu pentru ei.

In minte imi rasuna cuvintele unui om care inseamna mult pentru mine : ” poate ca pe moment te simti bine ca l-ai pedepsit si persecutat pe celalat , dar la sfarsitul zilei o sa te simti rau, nu o sa ai linistea sa pui capul pe perna.”

Metafora

Acum cateva zile mi-am luat o pereche de cizme. Superbe. Ciocolatii, dintr-o piele moale, fara toc. Perfecte. Si credeti-ma ca-s foarte pretentioasa la incaltaminte…greu mi se pare ca ceva vine bine in piciorul meu .

De cand le-am probat le-am simtit putin mici, dar nu aveau un numar mai mare si am pornit de la premisa ca se vor lasa. Le-am incaltat a doua zi si logic ca nu numai ca nu s-au lasat dar mi-au mai si omorat picioarele, in special unul la care am capatat o sensibilitate.

Acum ma pregatesc sa ma duc sa le schimb si sper sa am noroc. In timp ce le stergeam si le puneam la loc in cutie mi-am dat seama ca seamana cu o poveste care mi s-a intamplat si cred ca nu numai mie. Intalnim oameni care sunt frumosi, pe care ii iubim, dar care cumva nu ne pot insoti pe drumul nostru. Si nu e vina nimanui.

Pur si simplu piciorul meu are o sensibilitate si cizmele alea nu erau ce-mi trebuie mie. Nu vreau sa le pun pe calapod sa se lase sau sa le bat cu ciocanul asa cum mi-a sugerat o vanzatoare . Oricat de frumoase ar fi, nu pot sa le  port. O sa ma duc sa le schimb, sper sa gasesc un numar mai potrivit, desi nici asta n-o sa-mi ofere garantia ca o sa ma simt bine incaltata cu ele.

In cel mai rau caz o sa sfarseasca intr-o cutie intr-un raft din debara si la fiecare inceput de sezon o sa deschid cutia aia, o sa oftez, o sa mangai pielea aia si o sa le pun la loc. Si o sa ma gandesc o clipa ce frumos ar fi fost sa le pot purta.

Campanie faina

Avantajul de citi ambalajele de la produse : www.imparte.ro .

Sertarul cu fluturi

Imi place asa mult expresia asta…mi se pare ca poate fi vazuta din mai multe unghiuri.

Azi spre exemplu sertarul cu fluturi s-a inchis cu fluturii inauntru. Nu stiu daca e de la cosmarul ingrozitor de azi noapte sau de la faptul ca nu am mai gasit bilete la teatru si imi doream sa ma duc. Sau de la faptul ca majoritatea clientilor au strambat din nas la auzul dobanzii.

Sper ca un dus fierbinte, un ceai de lavanda, un tricou lung si niste sosete groase, muzica si lectura unei reviste sa-mi aduca fluturii inapoi. A, si sa nu uitam de prietenii foarte dragi. Nu cred ca le spun ca ii iubesc pe cat ar merita.